Roboti care insulta cu scopul de a spune utilizatorilor ca nu sunt buni la gaming

Cuvintele pot intepa, chiar daca nu provin de la un alt om. Cercetatorii de la Universitatea Carnegie Mellon din Pennsylvania au luat un robot umanoid prietenos, Pepper, si l-au transformat intr-un fel de Debbie Downer cu scopul unui studiu in privinta modului in care oamenii reactioneaza la insulte venite de la roboti. Intr-un fel se poate spune ca este un test psihologic pentru a vedea exact masura in care oamenii pot fi afectati de vorbele negative care se spun despre ei. La urma urmei, se stie ca majoritatea oamenilor pun pret pe propria imagine, unii intr-un mod prea obsesiv. De asemenea, s-a cercetat modul in care performanta acestor jucatori a avut de suferit in timp ce robotul cu pricina le comenta fiecare miscare. Ceea ce este un rezultat cat se poate de asteptat, avand in vedere faptul ca un feedback negativ poate afecta atat concentrarea, cat si moralul unei persoane. Acest lucru a fost dovedit de foarte multi psihologi, insa in studiile acestora era vorba despre interactiunile dintre doi oameni. Se pare acum ca rezultatul unei interactiuni om-robot de asemenea natura nu are rezultate atat de diferite precum s-ar fii asteptat unii cercetatori. 

In testul condus de cei de la Universitatea Carnegie Mellon, patruzeci de participanti au jucat un joc video in timp ce robotul spunea tot felul de comentarii in legatura cu modul in care acestia se jucau, fie descurajatoare, fie incurajatoare. Cuvintele negative au fost toate PG (termen care vine de la Parental Guidance si, in context, descrie un limbaj ofensiv, insa putin mai cizelat), cum ar fi „Trebuie sa spun ca esti un jucator groaznic” sau „De-a lungul jocului stilul tau de joc a devenit confuz”. Cercetatorii au descoperit ca scorurile jocului au avut de suferit in momentele in care robotul cu pricina a avut de spus lucruri mai putin blande la adresa acestor jucatori.

“Acesta este unul dintre primele studii despre interactiunea om-robot intr-un mediu in care nu coopereaza”, a declarat marti, in cadrul unui comunicat, Fei Fang, profesor asistent la Universitatea Carnegie Mellon si co-autor al acestui studiu. Studiul evidentiaza complexitatea interactiunilor umane cu robotii, inclusiv cei precum Pepper care sunt proiectati pentru a comenta pe tema stilului de joc al participantilor. Studiul a avut o dimensiune mica a esantionului, insa Fang este interesat sa aprofundeze subiectul intr-un mod mai amanuntit. Ceea ce ar putea include analizarea modului in care oamenii reactioneaza la robotii umanoizi in comparatie cu reactiile la cei non-umanoizi. Ramane de vazut care vor fi rezultatele in urma acestor teste, insa ar fi un subiect extrem de interesant de dezbatut. Mai ales ca apare intrebarea daca ar fi vreo diferenta in primul rand, intrucat o multime de oameni tind sa generalizeze si sa-i priveasca pe toti ca roboti. Fara sa tina cont daca sunt umanoizi sau nu, desi, intr-adevar, si acest lucru poate influenta intr-o oarecare masura performanta cuiva.

Cel putin un lucru care se poate deduce din rezultatele acestor teste este ca absolut nimeni nu si-ar dori sa-l invite pe Bender de la Futurama sa comenteze o sesiune de gaming. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *