Sundar Pichai: cine este noul CEO al Alphabet?

Sundar Pichai este directorul executiv al Google, iar recent a ajuns sa controleze si compania-mama a acestuia, Alphabet. Asta dupa ce Larry Page si Sergey Brin, fondatorii motorului de cautare, au anuntat, in cursul zilei de marti, 3 decembrie, ca renunta la toate functile de conducere pe care le detineau in cadrul Alphabet. Reamintesc faptul ca Google a fost o companie de sine statatoare, care avea sub controlul sau toate celelalte companiile care se regasesc acum in posesia Alphabet, pana in 2015. In 2015, a avut loc o restructurare a corporatiei, in urma careia a fost creata compania Alphabet, care a preluat controlul asupra Google si a companiilor care se aflau in posesia motorului de cautare pana in momentul respectiv. Page si Brin s-au instalat imediat in functii de conducere in cadrul noii companii. Acum, insa, cei doi au demisionat din functiile de CEO si respectiv presedinte al companiei. Astfel, Pichai devine sef al intregii corporatii, pe langa pozitia de CEO al Google, pe care o indeplineste incepand cu 2015. Acum, a ajuns la controlul asupra inreg imperiului Google, servind in paralel ca CEO al ambelor companii. Dar cum a ajuns acesta aici și cum a devenit, dintr-un simplu consultant, șeful uneia dintre cele mai mari corporatii din lume?

Pichai Sundararajan s-a nascut in Chennai, India, in anul 1972. Tatal sau era un inginer electric de profesie, iar mama lui lucra ca stenograf. A crescut intr-o familie indiana de clasa mijlocie, ceea ce inseamna ca nu avea o situatie financiara extraordinara. Doar ca aici vorbim despre un om care a avut ambitia si talentul de a-si depasi conditia. Ca sa nu mai mentionez faptul ca Pichai era recunoscut pentru memoria sa extrem de buna inca de pe atunci. Ulterior, a devenit interesat de calculatoare a urmat studiile Facultatii de Inginerie Metalurgica din cadrul Institutul Indian de Tehnologie Kharagpur. Ca student, a obtinut  rezultate excelente, motiv pentru care a castigat si o bursa la Standford, în Statele Unite.

In 1993, Sundar Pichai s-a mutat in California. Dupa absolvirea Standford, a urmat cursurile  University of Pennsilvania, unde a terminat un master in administrarea afacerilor. Ulterior, a devenit consultant in cadrul McKinsey & Company. Reusise sa-si creeze o conditie financiara si materiala net superioara celei pe care o avea in India, insa acesta nu a fost sfarsitul. La 1 aprilie 2004, Pichai a dat un interviu de angajare la Google si s-a alaturat companiei odata cu lansarea Gmail. La inceput, s-a ocupat cu dezvoltarea barei de cautare Google, creata cu scopul de a oferi utilizatorilor browserelor Internet Explorer si Firefox un acces mai usor la motorul de cautare.

Dupa succesul barei de cautare, Pichai a fost interesat de ideea ca Google si-ar putea dezvolta propriul browser. Eric Schmidt, CEO-ul companiei de atunci, a considerat proiectul ca fiind unul neprofitabil, insa Larry Page si Sergey Brin, fondatorii Google, au fost convinsi. Astfel, Pichai a devenit responsabil pentru lansarea browserului Chrome. Lucru care i-a adus recunoasterea la nivel mondial in 2008 si o pozitie ca Vice President of product development in cadrul companiei. Ulterior, Google a decis sa intre pe piata sistemelor de operare pentru telefoane mobile, iar dupa ce liderii Google Apps si Android si-au parasit proiectele, Pichai a devenit liderul Android. In 2015, dupa restructurarea companiei, a devenit CEO al Google. Asta dupa ce a refuzat oferte de la Twitter si Microsoft. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *